Ayrton Senna da Silva (n. 21 martie 1960, São Paulo, Brazilia – d. 1 mai 1994, Bologna, Emilia-Romagna, Italia) a fost un pilot brazilian de Formula 1, triplu campion mondial în acest sport în 1988, 1990 și 1991, toate titlurile fiind câștigate cu echipa McLaren. Senna este unul dintre cei trei piloți de Formula 1 din Brazilia care au câștigat Campionatul Mondial, reușind 41 de victorii și 65 de pole position-uri, acesta din urmă fiind un record până în 2006. A murit într-un accident în timp ce era la conducerea Marelui Premiu al statului San Marino din 1994, conducând pentru echipa Williams. Senna este considerat de mass-media, comentatori și fani ca fiind unul dintre cei mai mari piloți de F1 din istoria sportului.